Desenat pe fata unui inger.

Sunt pierduta intr-un moment in care timpul a incetat sa mai treaca...
Iar singurele sunete care ma mai ghideaza in noapte
Si imi soptesc ca inca exist
Sunt bataile neregulate ale inimii mele.
Care acum zace zdrobita de mana ta patata de sange,
Ce inainte imi inspira doar siguranta si caldura.
Astazi, singura caldura pe care o mai simt se datoreaza valurilor de temeri si amintiri.
Ce ma tin incatusata la limita dintre agonie si extaz.
Iar in jurul meu numai raceala.
Agonie pentru ca ai rupt paginile ramase necitite ale romanului,
Le-ai dat foc
Si apoi ai aruncat cenusa in bataia vantului.
Pentru ca ai sfarsit cea mai dulce melodie din album.
Si pentru ca ai sters cel mai pur si mai inocent zambet
Candva desenat pe fata unui inger.
Extaz pentru ca cenusa s-a strecurat, totusi, printre ale tale degete.
Pentru ca a fost realitate,
Poveste fara cusur.
Pentru ca in urma cu ceva timp,
Eram pierduta intr-un moment in care timpul incetase sa mai treaca
Iar singurele sunete care ma mai ghidau in noapte
Si care imi sopteau ca inca exist
Erau bataile neregulate ale inimii tale...

Sentinta.

Caci m-am nascut ca sa traiesc, pentru ca mai apoi sa mor pentru tine,
Asa cum focul se aprinde ca sa arda, pentru ca mai apoi sa se lase stins de ploaie...

Si poate ca intr-o zi o sa renasc,
Iar focul va arde mai aprins ca la-nceput,
Dar voi muri negresit inca o data,
Pana cand sfarsitul nu va mai avea sfarsit.
Si atunci ma vei gasi din nou pe mine,
Cea cu identitatea murdara.
Dar mai intai gaseste-ma intr-o alta zi,
La anuntarea unui nou rasarit de dureri patimase,
In sentinta unui nou val de imagini ascutite,
Ce au luat drept prizonier
Fiecare farama din ceea ce candva,
Eram eu.

Gratie in abis.

Ai spart sticla,
Te-ai pierdut in fum,
Te-ai ascuns si te-am gasit,
Intr-un gand de fericire.
Eu nu vreau o secunda.
Vreau o eternitate,
Sa te mint, sa te ascult
Si sa te iert...
Caci te-am cunoscut pe tine
Si inca ceva.
Ceva necunoscut pana acum.
Dar urasc cuvantul...
Iar "ceva"-ul va ramane "ceva".

M-am gandit candva enorm la tine,
Dar parca nici acum nu te-am uitat...

Regretul minim si libertatea majora.

Va jur ca o sa mi-o platiti.
Toate impresiile frumoase lasate de zambetele voastre false s-au spart si au fost inghitite de o gaura neagra, ireversibil si irecuperabil.
Au mai ramas doar ganduri negre si dorinte taioase.
Care vor lasa doar sange in urma.
Si apoi imi voi continua drumul anevoios si voi ocoli toate piedicile...
Dar nu pe cele puse de voi.
Pentru ca s-a terminat scena disperata.
S-a terminat tragedia dramatica a mintilor voastre bolnave...
Intrucat ploaia a spalat orice durere, a sters orice lacrima ...
Iar raza adevarului a luminat orice inima lasata de izbeliste in intuneric.
S-a terminat acum si aici, dar am sa pastrez ziua de maine intr-o scrisoare arsa...
Caci e posibil ca eternitatea sa nu fie de ajuns.

Leac pentru venin. [50%]

Caci lumea asta care
Pare a fi numai taram de visare,
Atat de noua, de vasta, de frumoasa...
Este plina de bucurii trecatoare si de iubire
Dar parasita de certitudini si de leac pentru venin.
Iar noi pe ast cap ne-aflam, in bezna si in chin...
Nedumeriti de lupta, de spaime, de dorinte si de soapte...
Unde ostirile se-nfrunta, ca doi orbeti in noapte...
Stau aici si acum, pierduta printre stele stinse
Si vreau sa stiu daca maine ma voi trezi
Din visul unei veri izgonite
De gheata atingerii tale...

Sculpturi.

Asculta-mma cand nu spun niciun cuvant
Si arunca-ti varsta intr-un colt intunecat
Pe care numai eu sa il gasesc.
Sculpteaza-ti singur inima in piatra
Ca sa fiu eu cea care o poate sfarama
Si apoi remodela...
Precum Soarele topeste gheata
Printr-un dans codificat,
Doar de raze cunoscut.

P.S: Get well soon...again, dear friend.

Minciuna si adevar sau poate drama si realitate.

Nu, nu s-a terminat. Nimic nu se poate termina asa, brusc, fara niciun motiv, fara niciun ultim cuvant spus. Sau cel putin asta as vrea eu sa cred. Si totusi, chiar si atunci cand scenariul a luat sfarsit si au plecat toti actorii, tot vor mai fi multe de vazut. Doar in acest mod viata ar putea avea un sens. Altfel, ar fi ca si cum am trecut cu totii printr-un infinit de sentimente, iar apoi le-am ingropat definitiv, cu gandul ca fata negativa a murit odata cu ele...Si nu, nu trebuie sa renuntam la lucrurile de care trebuie sa ne agatam cu sperante. Nu putem ramane goi pe dinauntru, caci e impotriva firii..Ar fi ca si cum ne-am lasa prada celor mai negre temeri, chiar in ultima secunda. Dupa atatia ani, trebuie sa fi invatat ceva... si anume ca niciodata nu vom fi invatat destul. Nu poti exagera cand vine vorba de a fi tu insati, asta niciodata. Nimic nu te poate face mai fericit decat libertatea pe care o simti atunci cand gandurile devin cuvinte.
Fiecare secunda traita din ziua de astazi imi aduce aminte de episodul anterior, dar cu siguranta de data aceasta totul e mai intens, iar simturile mele par a fi mai aproape de viata, mai aproape de adevar...cu fiecare ticait de ceas. Insa obiceiul murdar al acestor ani inca isi spune cuvantul si simt cum povestea tinde sa se repete la nesfarsit. Asadar, sunt mereu obligata sa ma confrunt cu o durere care deja nu ma mai disturba pe cat i-ar disturba pe ceilalti, pentru ca m-am obisnuit cu ea. E o parte din mine si daca as incerca sa neg realitatea, m-as trezi bulversata in minciuna...Sa fie oare, acesta scopul? Nu...Se poate mai mult de atat...Pot mai mult de atat. Si pana la urma, daca nu pot sa inaintez, atunci probabil ca nu ar trebui s-0 fac.
Pe seama fiecarui moment de slabiciune, un orgoliu este hranit, creand monstri. Cu aceste cuvinte ma zbat de cand am pornit pe acest drum ales de o minte mult prea diabolica pentru a fi inteleasa... Durerile fizice conteaza prea putin in momentul de fata, insa unele cuvinte se strecoara exact in acel colt bolnavicios al sufletului, fiind programate sa strapunga, sa stearga orice urma de viata din tine. Nu, nu vreau sa ma reprezinte acest curcubeu de umbre afundat in ceata pentru tot restul vietii. Dar cat timp trebuie sa mai treaca ca sa pot spune ca am gasit exact ceea ce am dorit, nimic mai mult si nimic mai putin...?
Trebuie sa iti pese, vreau sa iti pese. Daca nu as vrea, nu as mai fi eu. Intotdeauna o sa vreau ceva ce nu pot avea si intotdeauna o sa cred ca depinde de mine daca acest lucru e posibil sau nu. Din pacate, insa, nu poti decat sa accepti scena din fata ochilor si sa lasi muzica sa-si joace rolul pe fundal. Toti au cale libera sa creada ce vor, pana la urma, cu toate ca tu te simti din ce in ce mai singuratic...ca si cum nu exista nimic care sa merite gandurile tale frumoase, pentru simplul fapt ca mereu se gaseste cate cineva care sa ti le distruga,sa ti le zdrobeasca, sa ti le calce in picioare si apoi sa le dea foc...lasandu-le sa fie purtate in bataia vantului...transformandu-le intr-o "mare de nimic"...Intorcandu-ne in prezent...Te arde pe dinauntru si te cuprinde un val de disperare si asta chiar in momentul in care iti dai seama ca nu mai ai unde si nici de cine sa te ascunzi si ca nimeni nu mai e dispus sa auda ce ai de spus. Te arde si e greu, mai greu ca niciodata...
Dar, din fericire, nicio flacara nu e vesnica. Toate se sting intr-un final, cu toate ca deocamdata se incapataneaza sa-ti transforme fiecare minut intr-un cosmar. Si pana la urma, tot scrum vor deveni...scrum care isi va gasi locul in gramajoara aceea din ce in ce mai mare din coltul inimii. In scurt timp, nu va fi nimic altceva decat o amintire plasata intre granitele minciunii si ale adevarului, ale dramei si ale realitatii si nu in cele din urma, ale iubirii si ale dezamagirii...
Ai zdrobit un suflet lasat de izbeliste, ti-ai murdarit mainile si nici macar nu stii..

Renunt, acum, la a mai cauta raspuns si raman, ca de obicei, cu vorbe nespuse.

Un singur motiv iti mai cer si apoi promit sa te las in pace, liber sa cauti si sa gasesti ceea ce crezi tu ca te va face fericit...De ce...? De ce?!

[...]

P.S: I guess it's not just something you will get used to someday...You will never learn.:).