Eu

O sa regreti si nu o spun doar pentru ca am motive sau simt nevoia sa te urasc. Balanta trebuie sa se incline, inevitabil ... Am invatat ca oricat de mult ti-ai dori ceva, orice...in final nu ramai decat cu un singur lucru. Sau cu nimic in cazul in care te-ai pierdut pe tine ...Si tot in final ...inimile de piatra vor fi cele mai alterate, cele mai zdrobite...si pierdute intr-un trecut din ce in ce mai indepartat.
M-am trezit azi cu o dara de melancolie pe suflet. Lucrurile s-au schimbat de mult si eu nici macar nu-mi dadusem seama ... Sau poate ca nu am vrut..? M-am agatat oare de niste randuri scrise la intamplare ? Ei bine, le-am sters pe toate. Din minte, din suflet, din inima..am uitat de tot. Vreau sa ma redefinesc si sa pasesc intr-o alta lume. Ma uit in jurul meu si nu vad decat ruine. Ma pierd..Si incerc sa ma regasesc prin ideea ca in curand o sa vad orice, numai nu ce vad acum...Dar de ce...de ce...de ce nu reusesc?!
Ma enerveaza haosul asta...care le induce pesimism persoanelor normale si totodata o rautate care depaseste cu mult orice limita persoanelor fara caracter. Rautatea adevarata consta tocmai in dorinta arzatoare de a te incadra perfect in criteriile ei. Restul sunt ramasite de personalitati care creaza ganduri ce nu vor deveni niciodata cuvinte. Niciodata...
Ma intriga gandul ca nu pot sa schimb nimic ce tine de realitatea asta atat de parvenita. Ma simt mereu din ce in ce mai dezamagita, iar adevarul e din ce in ce mai relativ. M-am saturat sa tot caut motive si sa nu gasesc nimic. Cu alte cuvinte...eu.

De la piatra, la tarana.

Ai idee ce insemni pentru mine? Probabil ca nu. Dar am sa-ti spun oricum...Defapt nu, m-am razgandit...Of...cat de putina importanta cred ca are restul. Si totusi, la ce ma refer cand spun "restul" ? La vechile prietenii stricate, la sentimentele nedescifrate nici macar de mine ... la inima care alterneaza de la piatra la tarana... ? Despre asta e vorba? Caci daca e asa, atunci renunt. Renunt la moftul de a mai cunoaste "eu"-ul asta tot mai fericit la suprafata si tot mai trist in interior. Dar trebuie sa conteze. Totul ar trebui sa conteze, caci nu vreau sa ma zbat si sa visez degeaba. Vreau sa-mi pastrez identitatea astfel. Si simt albastrul de la inceputul si pana la sfarsitul sufletului. Dar ce tot spun? Stiu eu care-s acestea..? Azi cred ca da. Maine, insa, o sa aflu inca un adevar. Si tot simt lipsa de ceva. Am nevoie de mai mult.
[...]
Ma simt ca o flacara ce se stinge usor, precum o lumanare proasta...ca o chitara veche ce nu e folosita niciodata... Si ma mai simt ca un poet ce vrea sa simta durere, dar nu gaseste, pentru ca nu mai traieste momente de importanta primordiala si intensitate maxima, asa ca altadata...
[...]

Printre ganduri si cuvinte

Alternez intre zambete si melancolii abia observate. Pentru ca simt toate acestea pana in adancul sufletului, dar putine sunt senzatiile si sentimentele cunoscute. Astfel, ma pierd in infinit. Cunosc un univers tot mai nou...si tin minte fiecare vers, fiecare gand. Si fiecare cuvant al tau.
Si acum as vrea sa mai fie ca ieri, de ce sa neg .. ? Dar pretuiesc prea mult ziua de azi si mi-e prea dor de cea de maine...
Si e bine cand te bucuri din plin de fiecare zambet...Chiar daca ma pierd printre termeni vagi. Sunt un singur suflet. Cu prea multe amintiri. Si din nou, ma afund in confuzii...Dar o sa am parte si de ceea ce am cautat. Pentru ca o viata traita si simtita in fiecare fractiune de secunda face cat sapte vieti. Iar un suflet pierdut printre ganduri si cuvinte o sa ajunga si el, intr-o buna zi, sa se cunoasca pe sine...

Dulce si amar.

Preocuparea mea principala nu mai e jurnalul, ci poezia, in general. Nu stiu de ce. Si nici nu vreau sa stiu. Singura mea problema este ca m-am indepartat prea mult de vechiul "eu". Enorm. Si mi-e frica de orice. Traiesc in temeri si obiceiuri murdare. Si cred ca au trecut aproximativ 3 luni de la asazisul "minunatul" gust al biscuitelui clasic de ciocolata candva indispensabil unei zile apropiate perfectiunii. Ma obisnuisem sa traiesc in fum si ceata...[...].Dar mereu ma caut pe mine.Si asta ar trebui sa insemne ceva, nu-i asa?

Si mi-e dor...de tot...

Pentru prima data imi este atat de dor de ultimii ani ai copilariei. Si nu mai vreau sa las timpul sa treaca. Pentru ca schimbarea e prea mare. Iar sufletul meu nu stie...nu stie nimic. Nu stie care-i calea cea mai scurta. Iar eu...nu sunt niciodata pregatita. Si uneori chiar ma intreb daca exista cu adevarat ceva al meu, numai al meu...si ceva care sa se piarda, dar sa poata fi gasit. Si sa fie totul bine, sa-mi stiu rostul vietii. Ce s-a intamplat cu inocenta si prostia vietii de copil? Unde a disparut naivitatea ce nu demult ma strapungea pana in adancul sufletului? De ce totul se schimba din tot in ceva, si din ceva in nimic? De ce nu pot sa tin pasul cu propria-mi viata? De ce nu dispare confuzia?

Unde m-am pierdut pe mine? In ce capitol al vietii mele lucrurile au luat intorsatura asta pe care nu pot sa mi-o explic ? Si mi-e frica sa nu uit. Pentru ca am scris sute de pagini, dar nu am surprins nimic. Toata fericirea ? Cum o pot recunoaste ? Cum de nu mai am incredere in nimic, nici macar in mine ? De ce, de ce, de ce?! As fi vrut mai mult...ceva care sa merite sa fie tinut minte...ceva memorabil, si de neinlocuit. As fi vrut o farama de adevar. Sa nu mai existe urma de minciuna. Dar tot am senatia ca viata continua sa treaca pe langa mine pe masura ce caut mereu o nevoie nebuna de a iubi si de a uri, in acelasi timp...Si vechile cunostiinte, si fericirea mea de dinainte...ma obsedeaza. Si nu stiu la ce sa ma astept. Si ma tem ca nu am nimic la care sa ma astept. Si sper ca o sa fiu fericita si ca o sa stiu asta. Sa simt si sa scriu. Sa iubesc o fericire melancolica...si una perfecta. Dar imi doresc prea mult sa traiesc, imi doresc prea mult sa iubesc. Nu vreau sa cunosc perfectiunea, pentru ca nu mai stiu ce inseamna pentru mine. Dar vreau sa cunosc defectele perfecte ale vietii...si sa traiesc. Dulce si amara viata...cat de mult imi doresc sa traiesc ... !

...Fiecare zi...

M-am uitat in trecut
La albumul nostru multicolor,
La visele ce ne-au inundat prea din senin
Si nu au mai apus vreodata,
La Soarele ce a rasarit in fiecare zi.

M-am pierdut intr-un zambet doar al meu
Dar pe care l-am furat, inevitabil, de la tine.
Te-am cautat prea multe zile
Si te-am visat prea multe nopti.
Astazi, insa, te-am gasit
Intr-o pagina veche de jurnal.
Si ti-am citit numele scris de o mie de ori
In fiecare zi ..

Ca o floare oflilita,
Ca un fluture albastru ratacit,
Asa e gandul meu de azi.
Pentru ca aberez mereu cu gandul la tine.
Mi-ai lasat, candva, un gust amar
Dar nu ma lasa, te rog,
Sa sterg amintirea cu tine
De maine…
Si din fiecare zi…

..La infinit...

Te ador
Si te urasc la infinit.
O sa mor
Si n-o sa-ti spun cat te-am iubit.

Taraste-ma pana in iad
Si inapoi
Si apoi lasa-ma sa cad
In visul apus trait de noi.

Primul zambet si ultima secunda
M-au readus insa la viata.
Sunt aici si acum
Intr-o realitate cu alt decor
In agonia unor versuri fara rima
Privind un trandafir fara miros, fara culoare,
Cu tine.

...Nimic...

Cand nu mai simti nimic
Cand nu mai vrei nimic
Incerci sa stai cat mai departe
De tot ceea ce candva ti-a fost atat,
Atat de aproape…

Nu mai poti sa fugi…
Nu mai vrei sa te ascunzi…
Atunci cand nu mai ai nimic
Din tot ceea ce ai avut vreodata.
Lumi diferite, puncte opuse
Asta am fost si inca suntem…
Surase, zambete cu inteles
Caldura si raceala, somn si frig
Dorinte, ganduri ascunse…
Vise…
Totul a fost dar nu mai e.
Am visat si am trait mult prea putin
Si apoi am murit…

...Chemarea inconstientei...

Toate amintirile irosite..
Toate momentele care iti doresti sa nu fi existat ..
Vor disparea ..

Toate minciunile ..
Toate adevarurile nespuse…
Se vor spulbera..
Vor ramane intr.o tinerete fara varsta
Intr.un anotimp fara nume
Intr.o tristete fara sfarsit
Intr.un cantec fara sonor
Intr.un album fara culoare…

Vreau sa stiu ce urmeaza
Sa mai pierd..
Sau nu, nu vreau sa stiu.
Vreau sa ma pierd in inconstienta
Pentru o viata intreaga
Si cea urmatoare…

...Vise fumurii...

Of...cat ai asteptat, cum te.ai prabusit...ce ai facut? Agonia unor versuri, soaptele de ieri...stiu, te doboara..Nu a spus nimeni ca va fi usor, dar tu ai simtit ca vrei sa spui mai mult. Ceea ce ai omis te va pandi mereu, te va sfasia..te va obliga sa culegi de pe drum interdictii, reguli si promisiuni. Cum sa tii tu cont de asta, cand ti.ai pierdut dreptul de a candida la fericire? Viata rezervata de 2 ani si ceva s.a dus acum pe apa sambetei. Gandurile copilariei au ramas intr.o amintire din viitor, pentru ca ai trait, dar nu ai simtit. Ai avut, dar ai pierdut. Spune.mi si mie, te rog...la ce mai sunt bune regretele acum .. ?:)

...Zambetul de ieri...

Nu am lasat regretele in trecut si sperantele in viitor. Am ramas pe treapta pe care m.ai lasat.:) minciunile sunt multe, pe cand adevarul este unul singur. Dar asa e, nimic nu mai conteaza cand nu mai poti sa deosebesti raul de bine. Daca te simti ca si cum ai fii singur din nou, atunci e timpul sa inveti sa fii ceea ce ai fost de la inceput:) Si da, stiu ca de data asta ai vrut sa simti totul pe pielea ta, si ca nu te.ai multumit doar cu povesti.:) Tu tot incerci la nesfarsit. Acum stii si tu ca e greu sa mai fii acelasi cand toate te.au marcat. Este ca si cum ai incerca sa arunci un zambet de ieri in ziua de azi .. :) Nu vei reusi niciodata...Si chiar daca ai reusi, asta nu ti.ar aduce fericirea absoluta in viata ta .. :X Acum ca veni vorba..incotro?:) Cea mai buna cale..? Fa ceea ce poti, cu ceea ce ai, acolo unde te aflii...;):x

...Tu stii ce vrei?...:)

Dupa c pierzi tot, parca incepi sa stii ce vrei ..:
Pur si simplu...nu a fost sa fie. Dar de ce nu ? Pentru ca mereu am oscilat intre moduri de a trai si stari sufletesti neintelese de ceilalti. Pentru ca nu am ascultat niciodata de sfatul altora, dar totusi am tinut cont de el. Pentru ca m.a deranjat orice aluzie facuta de tine. Pentru ca mereu am crezut ca sunt cea mai neinfuentabila persoana, dar mi.am dat seama ca sunt mai influentabila decat majoritatea. Pentru ca am sange rece si nu deosebesc negrul de alb, dar ma afecteaza chiar si ceea ce nu este real. Pentru ca nu demult, gandurile mele te ocoleau. Pentru ca si atunci, si acum se aud aceleasi soapte rele. Pentru ca exista o gramada de vorbe aruncate in vant pe care timpul le.a transformat in ceea ce nu vreau sa.mi amintesc. Pentru ca desi ne.am schimbat, in fond am ramas aceleasi persoane ciudate, cu idei neimpartasite, cu teorii si aberatii nedemonstrate, cu o viata care merge inainte, si cu o groaza de ganduri ascunse, care nu vor deveni niciodata cuvinte. ... :)
Niciodata nu traiesc momente de intensitate maxima..nu mai pot zambi din orice banalitate, acum parca totul ma lasa rece.Ttot ce fac este sa traiesc intr.un stres plictisitor, intr.o lume fara haz, unde ambitiile sunt maxime si tentatiile sunt nule. Nu pot sa cred ca am ajuns asa, nu pot sa cred ca mi.am pierdut orice interes in a fi fericita. Fug de ceea ce candva, am vrut si eu. NU inteleg de ce. Trebuie sa te obisnuiesti cu gandul ca niciodata n.o sa ma poti tine langa tine. O secunda e deja prea mult.:X
Renunta la orice gand negru, aprinde.ti dorintele, apoi elibereaza.le. asigura.te ca mereu va exista acel ceva ascuns in tine. Asa, probabil ca fericirea nu o sa intarzie sa apara.:X