Nu, nu s-a terminat. Nimic nu se poate termina asa, brusc, fara niciun motiv, fara niciun ultim cuvant spus. Sau cel putin asta as vrea eu sa cred. Si totusi, chiar si atunci cand scenariul a luat sfarsit si au plecat toti actorii, tot vor mai fi multe de vazut. Doar in acest mod viata ar putea avea un sens. Altfel, ar fi ca si cum am trecut cu totii printr-un infinit de sentimente, iar apoi le-am ingropat definitiv, cu gandul ca fata negativa a murit odata cu ele...Si nu, nu trebuie sa renuntam la lucrurile de care trebuie sa ne agatam cu sperante. Nu putem ramane goi pe dinauntru, caci e impotriva firii..Ar fi ca si cum ne-am lasa prada celor mai negre temeri, chiar in ultima secunda. Dupa atatia ani, trebuie sa fi invatat ceva... si anume ca niciodata nu vom fi invatat destul. Nu poti exagera cand vine vorba de a fi tu insati, asta niciodata. Nimic nu te poate face mai fericit decat libertatea pe care o simti atunci cand gandurile devin cuvinte.
Fiecare secunda traita din ziua de astazi imi aduce aminte de episodul anterior, dar cu siguranta de data aceasta totul e mai intens, iar simturile mele par a fi mai aproape de viata, mai aproape de adevar...cu fiecare ticait de ceas. Insa obiceiul murdar al acestor ani inca isi spune cuvantul si simt cum povestea tinde sa se repete la nesfarsit. Asadar, sunt mereu obligata sa ma confrunt cu o durere care deja nu ma mai disturba pe cat i-ar disturba pe ceilalti, pentru ca m-am obisnuit cu ea. E o parte din mine si daca as incerca sa neg realitatea, m-as trezi bulversata in minciuna...Sa fie oare, acesta scopul? Nu...Se poate mai mult de atat...Pot mai mult de atat. Si pana la urma, daca nu pot sa inaintez, atunci probabil ca nu ar trebui s-0 fac.
Pe seama fiecarui moment de slabiciune, un orgoliu este hranit, creand monstri. Cu aceste cuvinte ma zbat de cand am pornit pe acest drum ales de o minte mult prea diabolica pentru a fi inteleasa... Durerile fizice conteaza prea putin in momentul de fata, insa unele cuvinte se strecoara exact in acel colt bolnavicios al sufletului, fiind programate sa strapunga, sa stearga orice urma de viata din tine. Nu, nu vreau sa ma reprezinte acest curcubeu de umbre afundat in ceata pentru tot restul vietii. Dar cat timp trebuie sa mai treaca ca sa pot spune ca am gasit exact ceea ce am dorit, nimic mai mult si nimic mai putin...?
Trebuie sa iti pese, vreau sa iti pese. Daca nu as vrea, nu as mai fi eu. Intotdeauna o sa vreau ceva ce nu pot avea si intotdeauna o sa cred ca depinde de mine daca acest lucru e posibil sau nu. Din pacate, insa, nu poti decat sa accepti scena din fata ochilor si sa lasi muzica sa-si joace rolul pe fundal. Toti au cale libera sa creada ce vor, pana la urma, cu toate ca tu te simti din ce in ce mai singuratic...ca si cum nu exista nimic care sa merite gandurile tale frumoase, pentru simplul fapt ca mereu se gaseste cate cineva care sa ti le distruga,sa ti le zdrobeasca, sa ti le calce in picioare si apoi sa le dea foc...lasandu-le sa fie purtate in bataia vantului...transformandu-le intr-o "mare de nimic"...Intorcandu-ne in prezent...Te arde pe dinauntru si te cuprinde un val de disperare si asta chiar in momentul in care iti dai seama ca nu mai ai unde si nici de cine sa te ascunzi si ca nimeni nu mai e dispus sa auda ce ai de spus. Te arde si e greu, mai greu ca niciodata...
Dar, din fericire, nicio flacara nu e vesnica. Toate se sting intr-un final, cu toate ca deocamdata se incapataneaza sa-ti transforme fiecare minut intr-un cosmar. Si pana la urma, tot scrum vor deveni...scrum care isi va gasi locul in gramajoara aceea din ce in ce mai mare din coltul inimii. In scurt timp, nu va fi nimic altceva decat o amintire plasata intre granitele minciunii si ale adevarului, ale dramei si ale realitatii si nu in cele din urma, ale iubirii si ale dezamagirii...
Ai zdrobit un suflet lasat de izbeliste, ti-ai murdarit mainile si nici macar nu stii..
Renunt, acum, la a mai cauta raspuns si raman, ca de obicei, cu vorbe nespuse.
Un singur motiv iti mai cer si apoi promit sa te las in pace, liber sa cauti si sa gasesti ceea ce crezi tu ca te va face fericit...De ce...? De ce?!
[...]
P.S: I guess it's not just something you will get used to someday...You will never learn.:).
