Ea nu e zdrobita.

Ea nu e zdrobita,
Ea nu e sfaramata,
E ceva mai mult decat un pumn de praf.
Caci ea este mangaiata de stropi de ploaie
Si pare ca plange, insa sufletul ei abia acum este modelat.
Si vei vedea ca maine Soarele-o va ostoi,
Si o va usca.
Dar de data asta o va usca in intregime.
Nu vor mai ramane margini puhave.
Nu pentru tine.
Nici acum, nici in viitoarele amintiri inmarmurite.

Inainte pasii tai se opreau exact acolo unde ai ei incercau sa o apuce pe o noua carare.
Dar amintirea lor a ramas intr-o balta.
Era rosie, mica si de piatra, mai aproape de tine decat ai fi crezut.
Iar acum nu mai e.
Caci mintile, inimile si sufletele voastre sunt acum si pentru totdeauna...
Statui imuabile.

Ea nu e zdrobita,
Ea nu e sfaramata,
Ea doar are teama de un "maine" nebulos si tremurator.
Ea nu e zdrentuita,
Si nici pustiita,
Ea nu plange.
Ea doar isi lasa obrajii prada mangaierilor de ploaie...
Si doar sunetul lor mai reverbereaza in colturile acelor statui dinlauntrul ei,
Pe cand vocea lui e un ecou indepartat...