Labirint.

O oaza de fericire a dichisit trei zile de iulie,
Le-a inghitit si le-a asternut pe trei coli de hartie.

Pentru ca si apele, candva atat de tulburi,
Au secat dupa o furtuna apocaliptica,
Lasand loc unor trandafiri negri,
Cu verdictul intiparit pe ale lor petale,
Si cu spinii ascutiti sadic, dar sarmant in zilele de iunie
Sclipind mandri inaintea tuturor culorilor tale...

Culori acum de negasit...
Lasule, te-am pictat in alb si negru!
Si pentru ca toate zeitatile si toate divinitatile
La care candva cantai cu glas dulceag
Au fost aruncate in desertul naturii tale...
Oh, sinucigasule...
Te-am aruncat in labirint!

De vei sapa gropi pe meleaguri straine,
Santuri adancite se vor dezlantui
Pe urmele propriilor tai pasi.
Locasul trandafirilor negri,
Oglindesc acum al tau unic rai...
Bulevardul vietilor marsave,
De-l vei calca, te vei otravi!

Draga fiara cu ochi de portelan,
Esti condamnat de ispita uni nou macel.
Oh, vino si atinge-mi frunzele otravite,
Vino si gaseste-ti moartea...
In gustul propriului venin...

Caci raceala rozelor flamande
Iti vor sopti incet la ureche
Simfonia unui infinit sfarsit...