Sperante moarte.

Printre amintiri fumegande, e o singura prapastie..
Una singura, aceeasi de la inceput, aceeasi de la sfarsit.
Spre care ma indrept, involuntar, cu sute de pasi grabiti...
[...]
Imi amintesc...
Totul si nimic.
Sa fie oare adevarat ca mi-ai pus o mie de intrebari?
Raspunsul o fi fost, intr-adevar, acelasi?
Da!
Unul singur, acelasi de la inceput, acelasi de la sfarsit.
"Si acum?"
Si acum nimic.
"De ce?"
Acelasi raspuns.
"Care?"
De ce sa-l rostesc?
Ca sa iti sune ca un poem scris pe marginea prapastiei?
Nu...
Bineinteles ca nu.
"De ce?"
"Caci candva, credeam si eu acelasi lucru"
Si acum?
"..."
"Raspunsul e altul acum.
Si va fi acelasi pana la sfarsit.
Pentru ca eu imi voi inghiti sperantele moarte,
In timp ce tu te vei ineca cu ele..."

"Simti ca ceva se prabusi inauntrul lui. In timp ce copiii din familia de Medici isi intoarsera fetele spre el, isi aminti cele doua tuburi pe care le vazuse la cadavru, care se intindeau in jos de la gura, unul pentru aer, celalalt pentru mancare. N-ar fi trebuit sa existe si un al treilea, pentru inghititul sperantelor moarte?"
"Agonie si extaz" - Irving Stone